Cine suntem?
Despre lacul Varlaam
Varlaam este un complex format din două lacuri realizate pe o balastieră. Ambele lacuri conțin crapi de talie medie și mare și sunt o destinație de interes pentru pescarii de crap care caută capturi cât mai mari. Pe ambele lacuri s-au înregistrat capturi de peste 30kg, iar crapii cu greutăți de 20-25kg se prind frecvent. Condițiile de pescuit sunt foarte bune și sunt gândite să ofere o experiență cât mai plăcută într-un decor natural atrăgător.


Cele două lacuri se numesc Sectorul A (7 hectare) și Sectorul B (25 hectare). Sunt despărțite printr-un drum de acces, dar comunică între ele, ceea ce face ca nivelul apei să fie același. Substratul este variat, cu multe zone tari, acoperite cu nisip sau cu piatră, dar și cu zone mâloase destul de întinse. Adâncimile cele mai mari ajung la aproximativ 4m, dar multe zone au adâncimi relativ mici. Fiind balastiere, ambele lacuri au variații de adâncime și numeroase structuri sub formă de praguri, platouri sau insule. Peisajul are un aspect de parc datorită lizierelor de arbori care înconjoară ambele lacuri. Condițiile de pescuit sunt confortabile și bine puse la punct. Cele două lacuri oferă pescarilor de crap o experiență foarte plăcută și șansa unui nou record personal.
room details
ROOM DIMENSIONS
- Lorem ipsum dolor sit amet
- Sed tempor arcu non ligula convallis
- Fusce sodales lacus sollicitudin
- Curabitur efficitur gravida ligula siml is not
01
Capturi record la crap
02
Tarife de pescuit accesibile
03
Se pot face comenzi de nadă
04
Infrastructură excelentă
05
Se poate pescui plantat
motive pentru a ne face o vizită
Avantajele oferite de lacul Varlaam
Pentru a pescui la Varlaam, este necesară o rezervare
Rezervările se fac telefonic și prin email
0723 601 529 / lacul.varlaam@gmail.com
detalii utile
Stiluri de pescuit

Lacurile de la Varlaam sunt dedicate pescuitului la crap și sunt renumite pentru capturile mari, care pot depăși 25-30kg. Ambele lacuri oferă condiții de pescuit foarte bune.
Pe Sectorul A, se pescuiește de pe un singur mal, care are forma unei peninsule, iar direcțiile de pescuit sunt divergente. Fiecare stand are la dispoziție o zonă de pescuit suficient de mare. Standurile sunt numerotate de la A1 la A11.
Pe Sectorul B, se pescuiește de pe toate malurile, standurile fiind distanțate și având direcții de pescuit paralele. Toate standurile au structuri interesante. Fiecare stand are la dispoziție o suprafață de apă largă, de cel puțin un hectar. Standurile sunt numerotate de la B1 la B16. Standurile B8, B9, B10, B11, B13, B14, B15 sunt dotate cu cabane pentru două persoane.
Lacurile de la Varlaam sunt atrăgătoare pentru pescarii de feeder pentru că se pot prinde exemplare mari de crap si ten, inclusiv trofee care depășesc 25kg. Se inregistrează frecvent crapi de 15-20kg prinși la feeder. Distanțele de pescuit sunt mici si medii. Ambele lacuri au adâncimi și structuri interesante începand chiar de lângă mal. Pe lânga crap, lacurile conțin caras de 500g-1kg, dar sunt și exemplare de caras care pot depăși 1,5-2kg. Alte specii - cum ar fi roșioara sau cleanul - oferă și ele capturi de talie mare.
Tariful de pescuit la feeder este de 100 lei pe ziua de pescuit (12 ore).
Lacurile de la Varlaam conțin o populație bogată de șalău și știucă. Predomină exemplarele de dimensiuni medii, dar s-au prins și stiuci mari. Există, de asemenea, clean de dimensiuni medii și mari. Bibanul este și el prezent in lac, iar in mod excepțional s-a prins și avat. Întreaga populație de pește răpitor s-a format în mod natural.
Pescuitul peștilor răpitori este permis doar în sezonul rece, din noiembrie până în martie, în funcție de condițiile meteo. Se poate pescui atât pe Sectorul A, cât și pe Sectorul B, în limita locurilor disponibile. Se pescuiește doar de pe mal. Pescuitul din barcă nu este permis.
Tariful de pescuit la răpitor este de 70 lei pe ziua de pescuit (12 ore).